Împărtășește-ți experiența!
Gabriela Hamzescu – Actriță
După primul masaj de relaxare, am simțit că sunt pe mâinile unui foarte bun terapeut. Am făcut apoi un drenaj limfatic, în urma căruia m-am simțit extraordinar de bine și pe care îl recomand tuturor persoanelor preocupate de starea lor de sănătate. Deși nu știam nimic despre Terapia Craniosacrală, am avut încredere în Claudia Șandru și m-am lăsat în mâinile ei binefăcătoare. Am încercat în ultimii ani mai multe terapii complementare pentru rezolvarea durerilor de cap, însă toate aveau efecte de moment sau pe perioade scurte de timp. După a doua ședință, am trecut prin “criza de vindecare”, care a durat aproape două săptămâni – practic, toate durerile și stările de rău din trecut, s-au acutizat până la apogeu în această perioadă – aceasta a fost proba de foc prin care organismul mi-a transmis că procesul de vindecare a început. Fire curioasă și preocupată de modul în care funcționează aceste terapii complementare, am pus nenumărate întrebări, iar Claudia Șandru m-a uimit cu răspunsurile ei concise și foarte bine documentate. Acum mă bucur de o stare de bine în fiecare zi, durerile de cap nu mă mai supără la fiecare schimbare de temperatură, iar dacă spatele îmi mai face probleme din când în când, știu exact la cine să apelez.
Claudia Șandru este un terapeut cu adevărat profesionist și dedicat, însă cel mai important atuu al ei este, după părerea mea, specializarea continuă și documentarea permanentă în domeniul sănătății. O recomand cu drag tuturor celora care cred în medicina holistică și care s-au săturat de terapeuți formați în urma unui weekend de curs, și care își fac profesia după ureche!
Gina Tapelea
Ce înseamnă terapia craniosacrală (biodinamica integrată) pentru mine: înseamnă sănătatea de care avem nevoie. Înseamnă vindecarea fără reacții adverse, de care avem nevoie. Dumnezeu a creat corpul uman cu tot ce are nevoie să se vindece de orice boală. Doar omul strică drumul spre bine. Claudia este un înger cu adevărat trimis să vindece oameni. Ea vindecă oamenii care cred în Dumnezeu, în puterea lui, în puterea ei și în propriile puteri. Eu cred în tot ce ține de puterea Creatorului nostru. Mă simt foarte bine când merg la terapie la ea, m-a ajutat să îmi vindec dureri bine ascunse, îmi încarc bateriile când merg la ea și sunt în proces de vindecare cu o sinuzită care mă chinuie de 20 ani. Claudia este pentru mine un „pitic” 🙂 cu puteri magice, și nu glumesc. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, dar vă recomand cu toată dragostea să vă programați o singură data la ea, și apoi aștept un mulțumesc în gând de la voi. Nu veți regreta niciodată.
Cristina, 32 de ani, domeniul de activitate online marketing
Pentru mine, terapia craniosacrală a fost o descoperire, orice ți-ar spune oamenii, până nu trăiești experiența, nu știi la ce să te raportezi. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Bineînteles, am avut îndrumarea terapeutei Claudia Șandru, care mi-a explicat în ce anume constă terapia, dar participarea la această terapie, manifestările și efectele benefice, sunt resimțite de fiecare în parte în felul său.
Această terapie lucrează atât de fin și de minunat, încât să elimine „balastul” emoțional pe care îl purtăm cu noi și să repună în funcțiune ceea ce ne este bun și ne dă echilibru. De asemenea, simți efecte și la nivel fizic al corpului.
Pe mine terapia craniosacrală m-a ajutat de la prima ședință: mai întâi am constatat, cum pur și simplu, poziția piciorului care avea o inflexibilitate se pune la loc, se restabilește pe poziția lui, unde îi este locul. Simți cum acolo unde există la oase ceva nelalocul lui, se pune încet-încet sau brusc la loc.
A fost, cred că, prima oară când mi-am ascultat cu adevărat ritmul corpului și povestea lui. Am conștientizat cum duc cu mine emoții care nu îmi mai folosesc, și asta îmi blochează și corpul și sufletul. Am conștientizat că am fost suparată pe corpul meu și că în momentul în care Claudia lucra, trebuia să mă împac cu el și să îl iubesc așa cum este, pentru că este casa sufletului meu, și „vehiculul” cu care mă manifest în această lume.
Un alt lucru important pentru mine, este că efectul terapiei se simte și după ședință, până la urmatoarea ședință. Și te simți mai ușor, simți că ai o minte mai clară, că te deblochezi.
Este foarte importantă în această procedură, alianța pe care o ai cu terapeutul, se stabilește prin comunicare și participare a fiecăruia – atât client, cât și terapeut – o relație de încredere. Pentru că m-am confruntat cu senzații noi, a fost binevenit faptul că, Claudia mi-a răspuns la întrebări.
Mulțumesc, Claudia!
Madalina Mihaela
Când pasiunea se împletește cu priceperea și dăruirea, efectele benefice sunt de neimaginat. Mulțumesc Claudia pentru că, prin tehnicile practicate, m-ai ajutat să accesez și să eliberez emoții și gânduri autosabotante, iar acum sunt un om sănătos, armonios și echilibrat.
Alexandra S. , 30 ani
Bună, mă numesc Alexandra și aș vrea să împărtășesc cu voi ce a însemnat pentru mine Centrul Sakura, dar mai ales terapia craniosacrală, o terapie non invazivă, extrem de relaxantă și de plăcută. Acum 4 ani mi s-a declansat, în urma unei depresii mascate, un sindrom post traumatic care m-a împiedicat să duc o viață normală, să am viață socială, deoarece mai tot timpul mă simțeam rău. Am făcut și un tratament cu niște medicamente anxiolitice, care m-a ținut cât de cât pe picioare, dar care nu a tratat cauza! Și pentru că nimic nu este întâmplător, am întâlnit-o pe Claudia, care s-a oferit să mă ajute în lupta pe care o duc de atâta timp. De când fac terapia craniosacrală, am aproape jumătate de an, am învățat lucruri noi despre mine, am reușit să ajung la mine, așa cum nu am făcut-o niciodată până acum. Am experimentat o stare minunată, am învățat să-mi cunosc corpul și să-l ajut în funcție de ce anume îmi cere, am simțit cum acesta se vindecă singur. Cea mai surprinzătoare stare este aceea în care ești relaxat și îți simți „pulsul interior”, o mișcare fină a oaselor din corp, care lucrează pentru tine. Pentru mine, terapia craniosacrală înseamnă vindecare atât la nivel psihic, cât și fizic, înseamnă vindecarea absolută care pleacă de la cea mai ascunsă celulă a corpului și se răsfrânge în viața de zi cu zi, înseamnă speranța unui nou început, dar și cunoașterea unei noi lumi, lumea ta interioară, mecanismul fin pe care-l deținem și de care de multe ori uităm, prinși în grijile cotidiene… Mulțumesc Claudiei pentru experiențele frumoase pe care le-am trăit și le trăiesc la Centrul Sakura!
Neagu Saftica
Nu mi-am ales acest moment, dar realizez că suntem în săptămâna Luminată. Scopul acestei povestiri este să pun în lumină maestria cu care Claudia-Maria lucrează pe noi, oamenii. Procedura Craniosacrală și uleiurile esențiale din plante gama Young Living, pe care Maria le folosește, m-au facut să mă bucur de vindecare, echilibrare și armonie, pe mine și familia mea, pe soțul meu, fiul meu care are 9 ani. Pot să afirm cu mare seriozitate: Claudia-Maria este făcută să ajute oamenii, este un înger trimis de Dumnezeu. Marea bucurie de a scrie câte ceva, vine după doi ani de când fac aceste proceduri. Noi oamenii, nu înțelegem anumite lucruri. „Frica” ne stăpânește pe toți și trebuie să scăpăm de ea. Oamenii nu înțeleg anumite lucruri, care sunt profunde și vin din adâncul corpului, pentru asta trebuie să mergi la terapii care te ajută să simți adevărul, să te descoperi. Intrând în contact cu ce face ea, realizezi ce se întâmplă cu tine, te descoperi, realizezi ce anume te doare! Dacă nu crezi în corpul tău de vindecare, ești un om pierdut. Iubește-te pe tine!!! Avem anumite blocaje, dureri, suferințe și suntem în căutare să ne vindecăm, să scăpăm de durere. Atunci abia mergem la doctor, când apare durerea. Cu toții avem nevoie de confirmări. Când trăiești realitatea, conștientizezi anumite lucruri care nu funcționează și realizezi că îți trebuie un doctor specialist! Pentru un suflet Divin, trebuie să ai un trup frumos și sănătos. Când spui: nu am nimic, cu siguranță ai o problemă. Trebuie să o cauți pe Maria. Pentru că ea îți va da ce ai nevoie și ce îți lipsește ție, prin tot ceea ce face. Caut-o!! Acum, nu mâine! Să nu fie prea târziu! Te vei bucura de energia ei, care te va ajuta să vindeci ce e mai urât în corp! Cu darul lui Dumnezeu vei începe procesul de vindecare acum. Îți mulțumesc Claudia Maria pentru ajutorul dat!