Fiind diagnosticat de mai bine de 6 ani cu o polineuropatie diabetică (Neuropatia este o complicație cauzată de deteriorarea nervilor periferici ai sistemului nervos, care poate apărea la orice persoană, nu numai la cele cu diabet zaharat, mai este cunoscută ca neuropatie periferică sau distrucție nervoasă), am și o artroză femurală inoperabilă, care intervine și ea în problemele mele. Am fost în vizită în București și datorită faptului că aveam o rigiditate pelvină cu dureri mari din cauza problemelor mele, am căutat pe internet și am întâlnit-o pe doamna Maria Claudia Șandru.
Am avut ocazia să fac masaje terapeutice în mai toată Europa, dar și în India și Thailanda. Având în vedere aceste experiențe, pot să afirm că masajul practicat de dna. Doctor Maria Claudia Șandru, este de o calitate excepțională. Efectele au fost extrem de benefice, astfel încât am repetat tratamentul peste două zile și n-am regretat.
Aductorul stâng nu s-a mai contractat, a ramas destins. Mulți fizio au reușit să-l destindă dar, de obicei, se recontracta peste două sau trei zile, doar dna. Doctor Șandru l-a « fermecat .»