După primul masaj de relaxare, am simțit că sunt pe mâinile unui foarte bun terapeut. Am făcut apoi un drenaj limfatic, în urma căruia m-am simțit extraordinar de bine și pe care îl recomand tuturor persoanelor preocupate de starea lor de sănătate. Deși nu știam nimic despre Terapia Craniosacrală, am avut încredere în Claudia Șandru și m-am lăsat în mâinile ei binefăcătoare. Am încercat în ultimii ani mai multe terapii complementare pentru rezolvarea durerilor de cap, însă toate aveau efecte de moment sau pe perioade scurte de timp. După a doua ședință, am trecut prin “criza de vindecare”, care a durat aproape două săptămâni – practic, toate durerile și stările de rău din trecut, s-au acutizat până la apogeu în această perioadă – aceasta a fost proba de foc prin care organismul mi-a transmis că procesul de vindecare a început. Fire curioasă și preocupată de modul în care funcționează aceste terapii complementare, am pus nenumărate întrebări, iar Claudia Șandru m-a uimit cu răspunsurile ei concise și foarte bine documentate. Acum mă bucur de o stare de bine în fiecare zi, durerile de cap nu mă mai supără la fiecare schimbare de temperatură, iar dacă spatele îmi mai face probleme din când în când, știu exact la cine să apelez.
Claudia Șandru este un terapeut cu adevărat profesionist și dedicat, însă cel mai important atuu al ei este, după părerea mea, specializarea continuă și documentarea permanentă în domeniul sănătății. O recomand cu drag tuturor celora care cred în medicina holistică și care s-au săturat de terapeuți formați în urma unui weekend de curs, și care își fac profesia după ureche!