Experiența mea la Cursul de Terapie Craniosacrală.
Mulțumesc pentru tot Claudia Maria, la acest curs am primit informații foarte utile, bine structurate și detaliate. Spațiul și mediul ambiental au fost foarte OK (prezentate cu bun gust și discreție). M-a impresionat siguranța, pregătirea ta, profesionalismul, prestanța și tactica de predare, deși (recunosc), la început, am fost cam sceptica, de fapt proverbul: ,,buturuga mică răstoarnă carul mare”, ți se potrivește de minune. Deși fizic m-am simțit foarte rău de când am ajuns la curs pot spune că, cu ocazia acestui curs, am trecut mai ușor peste durerile mele. Deocamdată încă nu am început să pun în practică ce am învățat (timpul îmi este cel mai mare dușman și o ușoară neîncredere în mine), dar îmi mențin aceeași dorință de a mai participa și la alte cursuri pe care intenționezi să le ții (în limita timpului meu). Te îmbrățișez cu drag, îți doresc Sărbători Fericite și un an cât mai prosper. Doamne ajută!