Consultație terapeutică de medicină alternativă, prevenție și recuperare

Medicina Alternativă este Medicina Omului!
Imagine – Arhivă Personală: Drepturi rezervate, orice reproducere, prelucrare, distribuire sau utilizare fără acordul titularului de drepturi, se pedepsește conform prevederilor legale

Medicina Alternativă este Medicina Omului!

Este medicina care combină medicina de la începuturi cu medicina clasică, având ca scop tratarea cauzei bolilor, prevenția lor și recuperarea trupului.
Medicină care se vrea poate uitată în această era a tehnologiei, dar ea este baza primară, fără ea nu se poate nimic. Iar întreaga medicină are un SCOP:

     ACELA DE A TRATA OMUL INTEGRATIV!

Este fundația sacră pentru medicină! Atât de la început, prezent, cât și cea viitoare. Doar dacă o reintegrăm în viața noastră vom putea avea sănătatea dorită, și/sau ne putem recăpăta sănătatea pierdută.

La ea se integrează și toată evoluția de mii de ani a studiilor, a omenirii, a medicinei și cercetării trupului uman. Pentru că dacă analizăm istoria, aia din timpurile străvechi vom vedea că și atunci erau oameni extrem de deștepți, oameni cărora le datorăm și în clipa de față multe; multe decoperiri, cercetări, tehnici, rețete, etc. Datorită acelor vremuri am evoluat și mereu evoluăm, pentru că omul este într-o continuă cunoaștere și evoluție, și este perfect acest lucru, dar să nu uităm niciodată de fundația sacră.

Mereu să fim conectați cu credința din noi și cu SURSA CREAȚIEI!

Imagine – Arhivă Personală: Drepturi rezervate, orice reproducere, prelucrare, distribuire sau utilizare fără acordul titularului de drepturi, se pedepsește conform prevederilor legale.

Medicina alternativă integrează aspecte din natură, astrale și pământene, aspecte din toate culturile și tradițiile din istoria omenirii de la facere încoace.

Medicina alternativă

Are ca scop principal tratarea integrativă a omului, pentru că este medicina omului!

Integrativ înseamnă pe toate nivelurile.
La nivel de Trup. La nivel de Minte. La nivel de Suflet. La nivel de Spirit. La nivel Energetic. La nivel Astral. La nivel Karmic. La nivel de Câmp.

Noi oamenii am fost lăsați în această existență pentru a experimenta viața AICI și ACUM. Am fost creați de un CREATOR. Pe CREATOR fiecare îl numește cum dorește, cum simte, cum a fost educat în funcție de melegurile pe care s-a întrupat. Cei mai mulți îl numesc Dumnezeu, dar mai este și numit de fiecare în parte așa cum am scris mai sus. Iar, vehiculul SUFLETULUI și SPIRITULUI nostru ne este TRUPUL.
Prin intermediul trupului experimentăm viața aceasta, pe această planetă. Fără el nu putem să ne manifestăm, să simțim, să percepem. Toate se întâmplă prin el și cu el.

Nu contest că Medicina clasică nu are rolul ei benefic. Ba da, îl are și este foarte bună. Dar să nu uităm că și ea a început tot din timpuri străvechi. În primul rând este medicina de ambulatoriu, de urgență. Cea care salvează multe vieți în urgență.
În școala de medicină cu toții învățăm funcționalitatea trupului uman, anatomie, fiziologie, fiziopatologie, cardiologie, biochimie, etc. Și eu am trecut prin această universitate și am învățat mult. Dar cel mai mult am învățat extra universitate. Pentru că din pacate nu privește omul ca un TOT, deoarece a fost structurată astfel încât să ne vadă pe sisteme, pe bucăți, și mai ales nu este medicina bolilor cronice. Medicina Alopată dacă ar accepta, îmbrățișa și integra Medicina Alternativă oamenii ar fi mult mai sănătoși, iar bolile ținute la distanță. Dar din fericire există și mulți alți medici care integrează și văd medicina integrativ și o aplică pacienților.

Bolile cronice nu se pot trata cu otrăvuri și prafuri farmaceutice. Nu putem să luăm zi de zi câte o pastilă sintetică pentru fiecare durere sau afecțiune pentru că real ne intoxicăm. Ne îmbolnăvim și mai profund, chiar iremediabil, și vom depinde toată viața noastră de acele sintetice care nu fac decât să ne degradeze. Baș că mai este trendul acesta și plin de reclame, să mâncăm orice ca apoi să luam pastile. Mă întreb uneori: oare până unde se va merge cu industria farma?!
Ceea ce fac substanțele chimice, de sinteză, este să inhibe efectul pe care îl transmite trupul la o cauză, la o suferință interioară. Practic ca să explic mai pueril așa:
Trupul nostru este mai mult decât o materie! Dar, materia pe care o simțim și vedem este un tot alcătuit dintr-o multitudine de fabrici și uzine biochimice care funcționează perfect în acord cu legile naturii. Trupul dacă primește toate cele necesare funcționării știe exact ce are de făcut și ne protejează de multe boli și de mulți invadatori invizilibi care sunt pretutindeni: majoritatea patogeni.

Rolul TRUPULUI este unul: ACELA DE A FACE TOT CEEA CE ESTE POSIBIL SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ ȘI SĂ SE MENȚINĂ ÎN SĂNĂTATE ȘI VITALITATE!

Patogenii intră zi de zi în trupul nostru. Dar nu doar ei, ci și multe otrăvuri și metale grele din ceea ce mâncăm, bem, respirăm. Când corpul recepționează un ”intrus” sau o problemă pe care nu o mai poate susține singur, în acest moment se activează sistemul nostru de protecție și pază, și proliferare celulară. 😊
De asemenea, corpul se inflamează foarte tare și din cauza suferințelor emoționale, psihice, astfel se generează mulți hormoni de stres. Adrenalina care ne inundă vasele, iar ea în exces corodează vasele.

În momentul în care ”gardienii de protecție și pază” din interior semnalează un invadator, sau un incendiu (inflamație), sau alte disfuncții apasă butonul sau butoanele de SOS și ne semnalează un efect, o suferință.  Acest efect poate fi transmis spre noi ca: o durere, o roșeață a tegumentelor, o alergie, un disconfort, tumefiere, stază limfatică, venoasă, răceli, boli de inima, de plămâni, hipercolesterol, steatoze hepatice, probleme cu vezica biliară, afecțiuni tiroidiene, ovariene, cerebrale, neurologice, insomnie, dureri de cap, și multe, multe altele. Noi, prin comunicare cu trupul nostru și cu inteligența sa deplină în acel moment este necesar să îl ajutăm și susținem în acord cu legile naturii.

Dar ce se întâmplă dacă atunci când ne semnaliază un SOS noi îi dăm pastile chimice, sau ne panicăm și mergem din medic în medic?

Sau, dacă desoperim că avem diverse afecțiuni?  Fiecare medic îți prescrie câteva pastile sintetice, și uite așa înghițim diverse. Uneori vedem că durerea, manifestarea dispare, și credem că gata a trecut și dacă luam pastile a la long boala se va vindeca. TOTAL GREȘIT!
De fapt ceea ce se întâmplă în interior prin administrarea zi de zi a pastilelor chimice este să ”otrăvești, să leșini, să adormi gardienii de pază și protecție”, cei care au apăsat butoanele de SOS în vederea unui incediu sau mai multor incendii, cei care ți-au cerut ajutorul. În felul acesta tu doar ai stins butonul/alarma fără să fie stins incendiul și nu ajuți corpul.

Iar corpul ce face atunci? Cere pază și protecție de la alții, din altă parte a corpului, de la alte siteme și organe și, semnalează alte efecte, aprinde alte butoane de SOS, și tot așa dă dintr-o boală în alta, dintr-o afectiune și durere în alta pentru că nu a primit minimul de ajutor din exterior, de la tine.

Cum îl putem ajuta? 

Prin odihnă, hrană vie, hidratare corectă, plante, minerale, nutrienți, tehnici de respirație, ceaiuri, terapii, etc. Practic ce facem noi când ne conectăm la trup este să percepem că el ne cere ajutorul, să ne conectăm cu vocea celulelor pentru ca ele ne vorbesc, și să învățăm să le descifrăm mesajul, iar asta o facem prin intuiție și în liniște.
Am scris toate acestea ca să vă faceți o idee despre inteligența trupului nostru, și cum, și de ce apar bolile și problemele. Desigur că sunt și oameni care se nasc deja cu afecțiuni, probabil din cauza karmică, sau diverse. Dar acesta este un subiect mult mai amplu.
Cercetătorii spun că ficatul nostru începe să îmbătrânească încă de la prima masa după ce ne naștem. Vă reamintesc că ficatul este cel mai mare organ din interiorul corpului, și are capacitatea de regenerare până în ultima clipă a vieții noastre în acest trup. El are cicluri continue de îmbătrânire și regenerare.

Ce înseamnă un consult terapeutic de medicină alternativă, prevenție și recuperare?

Consultația inițială pe care o fac eu cu fiecare om este una complexă. Ea cuprinde o anamneză terapeutică, anamneză care urmărește găsirea cauzei afecțiunilor, alegerea și recomandările adecvate din naturopatie. În anamneză pe lângă planul de comunicare, testez și analizez și întreg corpul prin atingere și observație terapeutică.

Combin elemente și tehnici din medicina tradițională chineză, medicina șamanică, medicina clasică, recuperare medicală, osteopatie, medicina plantelor și apelor, din medicina lui Dumnezeu, medicina Universului.

Ascult omul cu o mare compasiune, iubire și respect. Cu o mare credință în procesul de recalibrare și vindecare.

Lucrez de fiecare data în acord cu vocea trupului fiecărui om. Fiecare terapie este unică, deoarece corpul ne transmite mereu de ce are nevoie pentru a se echilibra și vindeca. Colaborarea și comunicarea cu fiecare pacient este foarte importantă.

Nu eu vindec, nu terapeutul vindecă, nu medicul vindecă, ci cel care vindecă este propriul dumneavoastră trup, prin inteligența lui deplină. Eu doar facilitez procesul, îl susțin prin toată cunoașterea mea, harul, dedicarea și experiența.
Toate acestea le fac mereu conectată la SURSĂ, însoțită și ghidată de Dumnezeu. Iar Sfântul Ierarh Spiridon este Sfântul care mă însoțește clipă de clipă în cabinet și în viață, fiind și protectorul cabinetului, și cel care lucrează prin mine și cu mine în terapii.

Cred cu tărie că oricine se poate vindeca de orice, este necesar doar să își dorească din profunzime asta și să acționeze în acest sens.

Cred cu tărie că oricine poate să prevină multe afecțiuni și probleme dacă își ascultă intuiția și trupul, și dacă îi oferă cele necesare.
Credința și speranța îți pot susține spiritul și îți pot oferi aripile de care ai nevoie pentru a depăși provocările vieții.

Credința nu este doar un cuvânt sau o idee abstractă; este forța care îți luminează calea în momentele cele mai întunecate. Este acea licărire care te face să te ridici dimineața chiar și atunci când sufletul îți este obosit și gândurile îți sunt grele. Credința îți spune că, indiferent de obstacole, există o putere mai mare, fie în tine, fie în univers, care te sprijină și îți ghidează pașii. Când crezi cu adevărat, începi să vezi posibilități acolo unde alții văd doar ziduri.

Speranța este sora mai tânără a credinței, un curcubeu fragil care apare după ploaie. Nu poți controla când sau cum apare, dar poți crea condițiile pentru ca ea să înflorească în inima ta. Speranța se hrănește din micile victorii, din amintirile momentelor în care ai crezut că nu vei reuși, dar totuși ai făcut-o. Este o flacără care se aprinde în momentele în care alegi să îți amintești de reziliența ta.
Credința și speranța se consolidează și prin acțiuni mici. Fie că îți începi ziua cu o rugăciune, o meditație sau pur și simplu cu un moment de tăcere, creează-ți un spațiu în care să îți întărești legătura cu sinele tău profund. Aceste momente de liniște sunt ca niște aripi invizibile care te susțin atunci când te simți copleșit.

 
Cu inima deschisă către toți cei care se află pe Calea Unei Vieți Conștiente,

semnatura_claudia_maria_murariu

Balneofiziokinetoterapeut/Specialist în Medicină Alternativă, Prevenție și Recuperare Medicală, cu Titlu de Master în Prevenția și Recuperarea Afecțiunilor Cradiopulmonare

Mulțumesc pentru interesul acordat programului/cursului!

Felicitări că vreți să faceți pași spre vindecare și prevenția bolilor!

Toate programele și cursurile ghidate de mine, sunt unice și autentice. Scopul este să dau mai departe experiența și semnătura mea terapeutică, spre ajutorul dumneavoastră și a altor oameni. Momentan cursul/programul s-a încheiat sau este in derulare. Pentru a afla primul când se lansează, vă rog să vă înregistrați și să vă lasați e-mailul, folosind formularul de mai jos:  

Fii cea mai bună versiune a ta,

semnatura_claudia_maria_murariu

Te-ai înscris cu succes la newsletter.

Între timp, hai să ne conectăm pe social media, unde o să accesezi multe informații valoroase și vom putea socializa în timp real.

Fii cea mai bună versiune a ta,

semnatura_claudia_maria_murariu

NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE PE SITE-UL CENTRULSAKURA.RO

În vigoare începând cu data de 7 Mai 2021

 

În acest document, puteți găsi informații privind următoarele subiecte:

1. CINE SUNTEM

2. CE DATE PRELUCRĂM DESPRE DUMNEAVOASTRĂ

3. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

4. DREPTUL DE A DEPUNE O PLÂNGERE

5. CUM PARTAJĂM INFORMAȚIILE

6. INFORMAȚII DE CONTACT

7. COOKIE-URI

8. MODIFICĂRI PRIVITOARE LA NOTA DE INFORMARE

 

1.CINE SUNTEM

Domeniul centrulsakura.ro este inregistrat si administrat de S.C. SAKURA MOMENTS SRL.
S.C. SAKURA MOMENTS SRL 
(denumită în continuare „noi”) este o societate de naţionalitate română, cu sediul în B-dul THEODOR PALLADY  23  –  Bucureşti  sect 3, având numărul de ordine în Registrul Comerțului J40/10951/2015, CIF 32746921.

Colectăm și prelucrăm diferite categorii de date personale de la dumneavoastră în calitate de utilizator al website-ului centrulsakura.ro (denumit în continuare „website-ul” sau “pagina de internet”), ceea ce, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene privind protecția datelor personale, ne conferă calitatea de operator de date pentru astfel de date.

Protecţia datelor dumneavoastră cu caracter personal este foarte importantă pentru noi. Prezenta notă de informare cu privire la Prelucrarea Datelor Personale descrie practicile noastre privind colectarea și utilizarea de către noi a datelor dumneavoastră personale ca urmare a interacţiunii cu website-ul nostru. Aceste prevederi nu acoperă şi situaţia concursurilor publicitare.

Vă rugăm să citiți cu atenție această Notă de Informare pentru a înțelege cum prelucrăm datele dumneavoastră personale.

Dacă vreţi să citiţi despre cookie-urile pe care le folosim în website, mergeţi la secţiunea 7. COOKIES.

 

2. CE DATE PRELUCRĂM DESPRE DUMNEAVOASTRĂ

Atunci când vizitaţi website-ul nostru, prelucrăm următoarele date care vă privesc:
2.1 Utilizarea website-ului
2.2 Date prelucrate prin Google Analytics
2.3 Newsletter

2.1 Utilizarea website-ului

Website-ul colectează în mod automat anumite informații . Aceste informații includ adresa de protocol internet (IP), locația generală în care se află computerul sau dispozitivul dumneavoastră (la nivel de oraş), tipul de browser, sistemul de operare, momentul accesării, link-ul paginii accesate, istoricul de vizualizare al paginilor website-ului nostru, informații despre dispozitiv, programe vizualizate, id dispozitiv (notificari și identificare), timestamp, cerere/acţiune.

Folosim aceste informații pentru a ne putea concepe site-ul şi aplicaţia în așa fel încât să se adapteze mai bine la nevoile utilizatorilor noștri. Temeiul prelucrării este interesul nostru legitim de a monitoriza activitatea pe site şi a asigura securitatea site-ului. Datele sunt păstrate atâta timp cât nu vă retrageți consimțământul, pe durata perioadei de găzduire a datelor contractate de noi cu societatea deținătoare a serverelor pe care ni le închiriază, respectiv Claus Web SRL, Satu Mare, România.

Temeiul juridic pentru prelucrare

Prelucrarea datelor dumneavoastră are loc în baza interesului nostru legitim de a măsura audienţa website-ului nostru.

De asemenea, pagina noastră de internet utilizează cookie-uri, despre care puteți citi în secţiunea 7 mai jos. Ca regulă generală, pentru plasarea cookie-urilor care nu sunt strict necesare funcţionalităţii paginii este necesar consimţământul dumneavoastră, pe care vi-l solicităm la intrarea pe site. Opţiunile dumneavoastră privind cookie-urile pot fi modificate oricând, instrucţiuni în acest sens fiind incluse în Politica de cookie-uri (Secţiunea 7).

2.2 Datele prelucrate prin Google Analytics

Prin Google Analytics următoarele date personale (pseudonimizate) vor fi colectate și utilizate în scopurile date:

  • Identificatori de utilizator / dispozitive pseudonime, utilizate pentru corelarea evenimentelor individuale de date și în scopuri statistice.
  • Adresă Internet (IP) – folosită pentru estimarea locației geografice exacte și apoi ştearsă. Locația geografică este utilizată în scopuri statistice, precum și personalizarea experiențelor utilizatorilor.
  • Informații despre vizitarea site-ului, inclusiv adresele URL accesate și caracteristicile conținutului pe care îl vizualizaţi pe site, utilizat în scopuri statistice și pentru personalizarea experienței utilizatorului.
  • Caracteristicile dispozitivului, cum ar fi marca și modelul, versiunile software și caracteristicile de afișare, utilizate în scopuri statistice și personalizarea experienței utilizatorului.

O explicație de ordin tehnic a modului în care Analytics ascunde adresele IP.

Atunci când un client Analytics solicită ascunderea adresei IP, Analytics va face acest lucru cât mai repede posibil, în limitele tehnice permise, la punctul cel mai timpuriu din rețeaua de culegere. Funcția de ascundere a adreselor IP din Analytics setează ultimul octet din adresele IP ale utilizatorilor IPv4 și ultimii 80 de biți din adresele IPv6 la zero în memorie, la scurt timp după ce sunt trimise în rețeaua de culegere Analytics. În acest caz, adresa IP completă nu este scrisă niciodată pe disc.

2.2.1 Destinatarii datelor

Pentru atingerea acestor scopuri de mai sus folosim Google Analytics. Google Analytics va efectua analizele și ne va oferi rezultatele care ne ajută să vă personalizăm experiența de lectură pe site-ul nostru web la nevoile dvs.

Datele dumneavoastră pot fi stocate de către Google Analytics şi în țări din afara Spaţiului Economic European. Nivelul adecvat de protecţie pentru datele care vă privesc este asigurat prin folosirea tehnologiei actualizată continuu.

2.2.2 Cât timp stocăm datele dvs.?

Datele pe care le colectăm utilizând Google Analytics vor fi stocate 26 de luni.

2.2.3 Temeiul juridic pentru prelucrare

Prelucrarea datelor dumneavoastră prin Google Analytics are loc în baza interesului nostru legitim de a măsura audienţa website-ului nostru.

2.3 Newsletter

În cazul în care te abonezi la newsletter, unele date cu caracter personal sunt furnizate de tine in mod direct.

In acest caz vom prelucra datele tale cu caracter personal in baza consimtamantului tau expres de a te abona la astfel de newslettere și de a-ti fi prelucrate datele în acest scop. Poti oricand sa te dezabonezi de la newsletter astfel:

– accesarea link-ului de dezabonare, special destinat de la finalul newsletter-ului primit;
– contactarea Sakura Moments srl, utilizând instrumentele dinsponibile pe Site centrulsakura.ro în secțiunea Contact, fără nici o obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă.

În cazul în care te abonezi la newsletter te vom tine la curent cu ofertele pe care le avem la produse și servicii din gama noastră de produse, prin transmiterea de newslettere periodice pe e-mail SMS, notificări push, și apeluri telefonice cu privire la ofertele noastre. 

 

3. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

Scopurile pentru care prelucrăm datele dumnevoastră cu caracter personal, nu sunt acelea de a vă identifica, ci sunt acelea de a vă îmbunătăți experiența în timpul vizitei pe site. Nu suntem în măsură să identificăm vizitatorii în mod real, prin datele colectate automat, ci doar în situația în care Dvs. ne furnizați aceste date în mod suplimentar (ex. Formular de contact prezent pe site, dacă e cazul). Cu toate acestea nu excludem posibilitatea ca terții (Google Analytics și societate furnizoare a spațiului de găzduire), împreună cu alte date personale, să aibă capacitatea de a vă identifica. În calitate de persoană vizată, aveți drepturi legale specifice legate de datele personale pe care le colectăm de la dumneavoastră. Vom respecta drepturile dumneavoastră și vom da curs solicitărilor dumneavoastră în mod adecvat.

    1. Dreptul de a vă retrage consimțământul: Dacă v-ați dat consimțământul pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale, vă puteți retrage consimțământul în orice moment. În cazul cookie-urilor, această retragere se poate face foarte simplu din bara specifică, prezentă tot timpul pe ecran, sau din browser.
    2. Dreptul la acces: Puteți solicita informații legate de datele personale pe care le deținem despre dumneavoastră, inclusiv informații legate de categoriile de date pe care le deținem sau pe care le controlăm, pentru ce sunt folosite acestea, sursa din care le-am colectat dacă le-am obţinut indirect, și cui sunt divulgate aceste date, dacă este cazul.
    3. Dreptul la rectificare: Aveţi dreptul de a obține de la noi rectificarea datelor personale care vă privesc. Aveţi posibilitatea să folosiţi funcţionalităţile contului în acest sens, şi în plus ne puteţi contacta în modalitatea prevăzută la secţiunea de mai jos.
    4. Dreptul la restricționare: Puteți obține din partea noastră restricționarea prelucrării datelor dumneavoastră personale, în cazul în care:
      • contestați corectitudinea datelor dumneavoastră personale, pentru perioada de care avem nevoie pentru a verifica corectitudinea,
      • prelucrarea este nelegală, dar vă opuneţi ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor,
      • nu mai avem nevoie de datele dumneavoastră personale dar dumneavoastră le solicitați pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă, sau
      • vă opuneţi prelucrării, pentru intervalul de timp în care verificăm dacă interesele noastre legitime prevalează asupra alor dumneavoastră.
    5. Dreptul la portabilitate: Aveți dreptul de a primi datele dumneavoastră personale pe care ni le-ați furnizat, iar în cazul în care este fezabil din punct de vedere tehnic, să solicitați ca noi să transmitem datele dumneavoastră personale (pe care ni le-ați furnizat) unei alte organizații.

      Aceste două drepturi sunt drepturi pe care le aveți dacă, în mod cumulativ:

          • Vă prelucrăm datele personale cu mijloace automate;
          • Ne bazăm, în prelucrarea datelor dumneavoastră personale, pe consimțământul dumneavoastră sau prelucrarea de către noi a datelor dumneavoastră personale este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract la care sunteţi parte;
          • datele dumneavoastră personale ne sunt furnizate de dumneavoastră, și
          • transmiterea datelor dumneavoastră personale nu are un efect negativ asupra drepturilor și libertăților altor persoane.

      Aveți dreptul să primiți datele dumneavoastră personale într-un format structurat, folosit în mod curent și care poate fi citit automat.

      Dreptul dumneavoastră de a primi datele dumneavoastră personale nu trebuie să aibă un efect negativ asupra drepturilor și libertăților altor persoane. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă o transmitere a datelor dumneavoastră personale unei alte organizații implică, de asemenea, transmiterea datelor personale altor persoane (care nu își dau consimțământul pentru acest transfer).

      Dreptul ca datele dumneavoastră personale să fie transmise de către noi unei alte organizații este un drept pe care îl aveți dacă această transmitere este fezabilă din punct de vedere tehnic.

    6. Dreptul la ștergere: Aveți dreptul să solicitați să ștergem datele personale pe care le prelucrăm despre dumneavoastră. Trebuie să ne conformăm acestei cereri dacă prelucrăm datele dumneavoastră personale, si dacă datele personale nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu excepția cazului în care datele sunt necesare:
        • pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare;
        • pentru a ne conforma unei obligații legale pe care o avem;
        • în scopuri de arhivare în interes public, științific sau pentru studii istorice sau în scopuri statistice; sau
        • pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

    7. Dreptul la obiecție: Acolo unde prelucrarea nu se bazează pe consimțământul dumneavoastră ci pe interesele noastre legitime sau pe cele ale unei terțe părți, puteți obiecta în orice moment la prelucrarea datelor dumneavoastră personale din motive legate de situația dumneavoastră particulară. În acest caz nu vom mai prelucra datele dumneavoastră personale, cu excepția cazului în care (i) putem dovedi motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau (ii) sau în cazul în care scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. Dacă obiectați la prelucrare, vă rugăm să specificați dacă doriți, de asemenea, ca datele dumneavoastră personale să fie șterse, în caz contrar noi doar le vom restricționa.

      Puteți obiecta întotdeauna la prelucrarea datelor dumneavoastră personale în scop de marketing întemeiat pe interesul nostru legitim, oricare ar fi motivul dumneavoastră. Dacă marketingul s-a bazat pe consimțământul dumneavoastră, vă puteți retrage consimțământul.

Vă rugăm să rețineți:

    • Perioada de timp: Vom încerca să vă îndeplinim cererea în termen de o lună, perioadă care poate fi prelungită din cauza unor motive specifice legate de dreptul invocat sau de complexitatea cererii dumneavoastră. În orice caz, dacă această perioadă este prelungită, vă vom informa în privința termenului de prelungire și a motivelor care au dus la această prelungire.
    • Restricționarea accesului: În anumite situații, s-ar putea să nu vă putem acorda accesul la toate sau o parte a datelor dumneavoastră personale din cauza unor restricţii legale. Dacă vă refuzăm cererea de acces, vă vom comunica motivul acestui refuz.
    • Imposibilitatea identificării: În anumite cazuri, s-ar putea să nu vă putem identifica datele personale din cauza elementelor de identificare pe care ni le furnizați în cerere. În astfel de cazuri, dacă nu vă putem identifica drept persoană vizată, nu putem da curs cererii dumneavoastră în conformitate cu această secțiune, cu excepția cazului în care ne oferiți informații suplimentare care să ne permită să vă identificăm. Vă vom informa și vă vom da posibilitatea de a ne oferi astfel de detalii suplimentare.
    • Exercitarea drepturilor dumneavoastră: Pentru a vă exercita drepturile, vă rugăm să ne contactați în scris (inclusiv electronic) la detaliile de contact oferite în secțiunea 6 de mai jos.

4. DREPTUL DE A DEPUNE O PLÂNGERE

Dacă aveţi o nemulţumire cu privire la modul în care prelucrăm datele dumneavoastră, am prefera să ne contactaţi pe noi direct pentru a vă putea soluţiona problema. Cu toate acestea, puteţi contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin website-ul lor (www.dataprotection.ro), sau le puteţi scrie la:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336,
București, România

Tel. +40.318.059.211
Tel. +40.318.059.212
Fax +40.318.059.602
Email: anspdcp@dataprotection.ro


5. CUM PARTAJĂM INFORMAȚIILE

Nu vom divulga datele dumneavoastră personale decât în scopurile și către terții descrişi mai jos. Vom lua măsurile adecvate pentru a asigura că datele dumneavoastră personale sunt prelucrate, securizate și transferate în conformitate cu cerinţele legale.

5.1 Dezvăluirea datelor către terți

Vom partaja partea necesară din datele dumneavoastră personale numai în măsura în care sunt necesare şi numai următoarelor categorii de terţi:

  1. Societăți care ar putea să ne ofere servicii relevante pentru website, cum ar fi analiză trafic, integrări cu servicii social media, furnizori de servicii de marketing (cum ar fi newslettere), furnizori de publicitate pe site, furnizori de sisteme IT şi furnizorii de servicii de mentenanţă. O listă a acestora poate fi obţinută la cerere. În ce priveşte societăţile care plasează cookie-uri prin intermediul website-ului, găsiţi aceste informaţii în secţiunea 7 mai jos.
  2. Alte entitaţi cum ar fi autoritățile și instituțiile publice, contabilii, auditorii, avocații și alți consilieri profesionali externi, în cazul în care activitatea acestora necesită cunoașterea acestora sau în cazul în care legea ne impune să le divulgăm.

De asemenea, vom divulga informațiile dumneavoastră personale unor terți:

  1. În cazul în care ne solicitaţi sau ne daţi acordul în acest sens;
  2. Persoanelor care pot demonstra că deţin autoritatea legală de a acţiona în numele dumneavoastră;
  3. în cazul în care este interesul nostru legitim să facem acest lucru pentru a administra, extinde sau dezvolta activitatea comercială, de exemplu în cazul în care societatea noastră (sau o parte substanţială din bunurile sale) este achiziţionată de un terţ, situaţie în care datele personale deţinute de noi vor constitui unui dintre activele transferate;
  4. în cazul în care avem obligaţia de a dezvălui datele dumneavoastră personale pentru a respecta o obligație legală, orice solicitare legală din partea autorităţilor guvernamentale sau executive, şi după cum poate deveni necesar pentru a îndeplini anumite cerinţe de securitate națională sau de aplicare a legii sau a de preveni anumite activităţi ilegale;
  5. pentru a răspunde oricăror pretenţii, pentru a ne proteja drepturile noastre sau ale unui terţ, pentru a proteja siguranţa oricărei persoane sau pentru a preveni orice activitate ilegală.

6. INFORMAȚII DE CONTACT

Vă rugăm să adresați întrebările dumneavoastră privind subiectul protecției datelor și orice cerere pentru exercitarea drepturilor dumneavoastră la următoarele informații de contact:

S.C. SAKURA MOMENTS SRL
Adresă B-dul THEODOR PALLADY  23  –  Bucureşti  sect 3
Email: centrulsakura@gmail.com

 

7. COOKIE-URI

COOKIE-URI

Ce sunt şi de ce folosim cookie-uri?

Cookie-urile sunt fișiere text amplasate pe computerul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când ne accesați pagina de internet. Cookie-urile proprii (first party) sunt setate pe domeniile pe care le vizitați la momentul respectiv. Cookie-urile terţe (third party) sunt setate pe alte domenii decât cele ale paginilor de internet pe care le vizitați, cum ar fi cookie-uri setate de serviciile folosite de domeniul vizitat. Informațiile colectate de cookie-uri nu reţin numele, datele completate în formulare sau alte date personale de acest gen, însă conţin un ID unic pentru a deosebi un vizitator faţă de altul, ceea ce face ca acest ID să fie dată cu caracter personal.

Cookie-urile pot fi folosite în diferite scopuri. În primul rând, pot fi necesare pentru a asigura funcţionarea corectă a site-ului web. De exemplu, fără module cookie, poate fi dificil ca site-ul web să reţină că te-ai conectat sau ce produse ai adăugat în coşul de cumpărături. Acestea sunt denumite cookie-uri necesare, şi sunt active în mod automat, nefiind condiţionate de acordul vizitatorului. Tot în categoria cookie-urilor necesare intră şi cele plasate pentru a-ţi afişa publicitate nepersonalizată.

Cookie-urile de analiză colectează informații despre modul în care vizitatorii folosesc o pagină de internet, cum ar fi ce pagini sunt cele mai populare, ce metodă de conectare a paginilor este cea mai eficace și dacă utilizatorii primesc mesaje de eroare de la paginile de internet. Aceste cookie-uri ne permit să oferim utilizatorilor o experiență de utilizare de înaltă calitate și totodată ne permit să măsurăm audiența paginilor de internet. Ele au rolul de a contribui la îmbunătățirea modului în care funcționează pagina noastră de internet. Chiar dacă cookie-urile sunt unice, statisticile de utilizare a website-ului nu sunt legate de persoane individuale.

Pentru a alege să nu mai fiți urmărit de Google Analytics vă rugăm să vizitați http://tools.google.com/dlpage/gaoptout.

În al treilea rând, atunci când integrăm în site plug-inuri ale reţelelor de socializare, acestea plasează cookie-uri social media pentru a permite redarea conţinutului (de ex. youtube, soundcloud), pentru a-ţi da posibilitatea să te loghezi folosind un serviciu terţ (de ex. Facebook sau Google), precum şi pentru a-ţi da posibilitatea să apreciezi sau să distribui o pagină sau un produs pe serviciul de socializare preferat.

Un al patrulea motiv important pentru care am putea folosi cookie-uri este pentru a permite personalizarea publicităţii online. Personalizarea publicităţii este modul în care funcţionează industria online în prezent, şi care permite website-urilor să nu perceapă taxe de la vizitatori, ci să se finanţeze din publicitate. Or brandurile care îşi fac publicitate sunt interesate să ajungă la categoriile de audienţă relevante pentru produsele şi serviciile lor, ceea ce înseamnă selecţia unor anumite categorii de vizitatori către care să se afişeze reclamele respective. De regulă, prin selecţia acelor categorii brandurile nu prelucrează date personale, însă profilul care se creează despre vizitatori are la bază datele colectate prin intermediul cookie-urilor de profilare publicitară.

Puteţi opta să nu fiţi profilat de Google în scop publicitar, accesând https://www.google.com/settings/ads.

Ce cookie-uri folosim?

Cookie-urile plasate atunci când accesaţi pagina noastră sunt urmatoarele:

a. Cookie-uri strict necesare

Denumire Cookie: e4712a994e9316a33eb923d1ca4653ce
Scopul cookie-ului: E un cookie al frontend-ului CMS Joomla, nu este persistent, va fi sters automat la inchiderea browser-ului.
Durata de viață: sesiune
Domain: 
centrulsakura.ro

Denumire Cookie: cookieconsent_status
Scopul cookie-ului: Memoreaza alegerea de a accepta sau a refuza toate sau parte din cookies.
Durata de viață: 1 an
Domain: centrulsakura.ro

b. Cookie-uri de preferinta:
 
c. Cookie-uri reţele sociale* (Third party):
 
 
*Nota: Am putea sa utilizam plug-inurile unor rețele sociale/portaluri și prin intermediul acestora, operatorii respectivelor rețele sociale ar putea plasa cookies, sau activa cookies care sunt deja prezente pe dispozitivul utilizatorului (spre exemplu, în cazul logărilor anterioare pe respectivele rețele sociale/portaluri). Aceste cookies au scopuri de a furniza serviciile rețelelor sociale sau de statistica, dar este posibil și ca acestea să fie utilizate pentru profilare în scop publicitar. Vă informam asupra următoarelor cookies care ar putea fi prezente, specificând că acestea pot fi modificate direct de operatorii rețelelor sociale, modificări asupra cărora noi nu deținem controlul.

Pentru informații cu privire la scopurile, tipul și metodele de colectare, procesare, utilizare și stocare a datelor cu caracter personal de către platforma rețelei sociale, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor acestora, vă rugăm să consultați politica de confidențialitate adoptată de acea rețeaua socială.
Facebook Cookies Policy: https://www.facebook.com/policies/cookies/
Youtube Privacy Policy: http://www.youtube.com/t/privacy
Google Privacy Policy: https://policies.google.com/privacy?hl=ro
Twitter Privacy Policy https://twitter.com/it/privacy

 

d. Cookie-uri harti Google Maps (Third party)*:

Denumire Cookie: 
NID
Scopul cookie-ului: 
Acest cookie contine Google ID si este folosit pentru a obtine informatii despre preferintele utilizatorului in legatura cu servicile google. Retine informatii despre interactiunea utilizatorului cu servicii Google precum Google Maps, Google Calendar, Google+ etc.
Durata de viață:
 6 luni
Domain:
 google.com
 
*Nota: Utilizăm plug-inurile unor rețele sociale/portaluri și prin intermediul acestora, operatorii respectivelor rețele sociale ar putea plasa cookies, sau activa cookies care sunt deja prezente pe dispozitivul utilizatorului (spre exemplu, în cazul logărilor anterioare pe respectivele rețele sociale/portaluri de ex. Google). Google Privacy Policy: https://policies.google.com/privacy?hl=ro
 

Opțiunile dumneavoastră privind cookie-urile
Opţiunile privind cookie-urile sunt configurabile din cadrul site-ului nostru – puteţi alege nivelul dorit, cel implicit fiind de acceptare doar a cookie-urilor necesare. Utilizarea acestorsetări pe site-ul nostru poate să nu ducă la ştergerea cookie-urilor deja setate. Puteţi şterge cookie-urile din setările browserului web, aşa cum este descris mai jos; totuși, această opțiune duce la ștergerea cookie-urilor persistente care v-ar putea stoca preferințele și setările personalizate de pagina noastră, ceea ce va conduce la nevoia de a reface selecţia (şi eventual a vă re-autentifica în conturi). Reţineţi şi că browser-ul dumneavoastră vă poate permite să specificați ce pagini de internet au întotdeauna sau nu au niciodată permisiunea de a folosi cookie-uri. Puteți găsi detalii suplimentare privind modul în care puteți șterge cookie-urile sau modul în care puteți gestiona cookie-uri pe diferite browsere accesând link-urile de mai jos:
Cookie settings in Internet Explorer
Cookie settings in Firefox
Cookie settings in ChromeCookie settings in Safari web și iOS.
 
IAB a oferit pagina de internet de mai jos pentru a furniza în mod special informații privind problemele de confidențialitate legate de publicitatea pe Internet: http://www.youronlinechoices.com/ro/
Informații cuprinzătoare legate de modul în care organizațiile utilizează cookie-uri sunt disponibile pe: www.allaboutcookies.org
 
8. MODIFICĂRI PRIVITOARE LA NOTA DE INFORMARE
Ne rezervăm dreptul de a ne modifica, atunci când considerăm oportun, practicile de protecţie a datelor și de actualiza și modifica prezenta notă de informare în orice moment. Din acest motiv, vă încurajăm să verificaţi periodic prezenta notă de informare. Această notă de informare este actualizată la data la care apare în partea superioară a documentului.